Din nou la Imst!

Echipa de copii Alpin Club Carpatic

Am plecat să cucerim Imst-ul… cam așa ar fi trebuit să sune anunțul nostru. Din pacate, Cristi continuă să ne facă surprize. Astfel, după o răceală care l-a împiedicat să se antreneze în săptămâna de dinaintea Campionatului Național de Bouldering Juniori, a urmat o accidentare (la fotbal!), din cauza căreia va trebui să ia o pauză de 2 săptămâni. Cele două săptămâni de pauză se întind până-n ziua desfășurării concursului, așa că suntem destul de sifonați în ceea ce privește entuziasmul.

Echipa de copii Alpin Club CarpaticCu o săptămână înante de competiție, am plecat totuși către Imst, așa după cum ne-am planificat. După îndelungi ezitări și deliberări, l-am luat cu noi și pe Cristi. Decizia am luat-o cu doar 24h înainte de plecare. Până la concurs, Ariana și Darius se vor mai cățăra la salile din Viena și Innsbruck. Cristi se va face folositor la filaj și la bucătărie.

Darius se află la prima sa participare la marea întrecere de la Imst. Un rezultat bun pentru Darius ar însemna clasarea în primii 10 concurenți ai categoriei sale, iar unul foarte bun l-ar constitui ocuparea unui loc pe podium.

Ariana revine la Imst după o absența de un an, pentru a se înfrunta cu cele 60 de concurente înscrise și acceptate în concurs, la categoria sa (12-13 ani). O clasare în prima treime a clasamentului ar însemna un rezultat bun și un obiectiv perfect realizabil. Desigur, se poate chiar mai mult.

Notă:

Concursul de escaladă de Imst (Austria) este unul din cele mai vechi și mai renumite concursuri europene destinate copiilor. Ediția din acest an (a XIV-a) urmează a se desfășura într-un nou format organizatoric, generat de prezența tot mai numeroasă a participanților. Astfel, coplesiți de numărul sporit de participanți, organizatorii au limitat la 60 numărul sportivilor ce pot lua startul într-o categorie.

La actuala ediție sunt anunțați 221 sportivi, proveniți din 19 țări europene (Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Ungaria, Israel, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Rusia, Spania, Suedia, Ucraina, Ungaria și Romania)

 

Foto: Lotul proaspăat echipat înainte de plecarea către Austria.

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *