Mobilizăm Excelența.


Mai tânărul nostru coleg în ale cățărării, Cristi Râpă, membru al Lotului Național de Escaladă, are nevoie din nou de susținerea tuturor ce îl cunosc și îi cunosc pasiunea pentru escaladă.
Cristi Rapa campion escalada

Cristian Râpa – campion balcanic escalada 2015

Înainte de toate, o scurtă paranteză despre Cristi: face escaladă de câțiva ani, vreo 4, dar la încă frageda lui vârstă, 12 ani, asta înseamnă mult. A parcurs un drum greu, s-a antrenat și a obținut clasări pe podiumul întrecerilor naționale, balcanice și internaționale și, dintre toate medaliile, parcă cele mai dragi îi sunt cele câștigate în cadrul întrecerilor europene majore (de grand slam) de la Imst, Arco și Petzen. Asta fără a menționa cele 3 titluri de campion național absolut, 3 de campion balcanic și alte 6 turnee internaționale câștigate.

Îl așteaptă un drum și mai greu ca să ajungă acolo unde și-a propus: să se dea cu cei mai buni. Dar Cristi este mai înțelept decât îl arată anii. Și e și descurcăreț. Cristi s-a înscris la începutul iernii într-un proiect inițiat de Porche România care răsplătește excelența în diverse domenii. Spre bucuria noastră, a reușit să treacă de prima etapă, câștigând deja o bursă ce i-a permis să plece în acest februarie la Viena, pentru un cantonament cu colegii din echipa Alpin Club Carpatic.  În prezent, se desfășoară faza a doua a acestui proiect, cea în care fiecare candidat luptă pentru popularitate. Cele mai multe voturi câștigă premiul cel mare.

Noi, echipa Carpatic, în numele lui Cristi Râpă, cel mai titrat sportiv în escalada românească, vă rugăm: Votați-l! Dați click pe link-ul de mai sus, și încă un click pe butonul Votez. Atât. Este timp, dar nu prea mult, până când se opresc voturile, la 15 martie. Dați-i votul vostru, aveți încredere în el că nu va dezamăgi.  Cu ajutorul nostru, Cristian poate beneficia de condiții potrivite de pregătire pentru a participa la competiții și poate ajunge a-și îndeplini obiectivul, acela de a urca într-un singur an pe podiumul tuturor concursurilor de Grand Slam.

Cu multe mulțumiri,

Echipa Carpatic

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *