facebook_pixel

Petzen, ultima frontieră

Cristi Rapa, aur la Petzen escalada

Atât ne mai lipsea… de fapt, atât îi mai lipsea lui Cristi… un trofeu la Petzen. În rest, le avea pe toate în vitrină, câte unul de fiecare mare concurs: unul de la Imst, unul de la Arco și multe altele “mai mici”, câștigate pe aici, prin jurul casei, prin Bulgaria, Serbia sau Macedonia.

Avea, însă, o dorință aprinsă de a-l avea și pe acesta. I se uscase gâtul de când nu mai urcase pe podiumurile europene, cărora le tot dăduse târcoale în ultimii doi ani. Scuzele, motivele, pretextele nu-i puteau astâmpăra neam setea de o victorie, de-o victorie mare, importantă, într-un concurs de grand slam. Nici timpul nu mai ținea cu el. Nu mai putea spune ca până acum “o să mă pregatesc, și la anul…”. Acesta era ultimul an. Ultimul an al copilăriei în escaladă. De la anul, concursurile se anunță și mai dure, și mai disputate, cu podiumuri tot mai înalte, al naibii de greu de escaladat.

Acum, ori niciodată!… Și a fost să fie acum. Cristi a câștigat Petzen-ul! Și nu oricum, ci cu victorii la bouldering și dificultate și foarte, foarte aproape să fie și cu o victorie la viteză.

Îmbătat de perspectiva victoriei în ambele probe de până atunci, Cristi ne-a servit o mostră de deconcentrare, bine garnisită cu aroganță. A dat o cădere de zile mari în finala de viteză, unde se calificase de pe locul 1, cu cel mai bun timp. Speriat de urmările excesului de viteză (deh, doar scrie pe toate drumurile că viteza ucide) a comutat pe prudență și a circulat la dificultate chiar sub “viteza” legală”. Așa se face că, la ambele ascensiuni din calificări, a ieșit în decor în ceea ce privește timpul de ascensiune care s-a sfârșit nemilos; la primul traseu, înainte de a asigura ultima buclă, iar la al doilea, imediat cum a trecut tavanul. Noroc că ceilalți concurenți au căzut mai jos, încurcați în capcanele perfide întinse de amenajatori. Și uite așa, Cristi al nostru s-a calificat în finală de pe poziția 1. Lucrul acesta i-a prins al naibii de bine pentru că, în finala ce a urmat, nu a fost singurul care a terminat traseul, iar avantajul din calificări s-a dovedit a fi decisiv.

Ultima zi a concursului a programat întrecerea de bouldering. Speriat, certat și dezamagit de insuccesul din finala de la viteză, dar și încurcat în propriile calcule, care l-au condus la concluzia (gresită, dar utilă) că fără o victorie la bouldering poate să-și ia adio de la trofeu, Cristi a intrat în competiție foarte motivat.

Au fost trasee grele și foarte grele la bouldering. Cristi a condus tot timpul ostilitățile și până aproape de final, nimeni nu părea a-i amenința victoria. Nu a fost însă chiar așa; un austriac a reușit spre final să-l egaleze la numărul de blocuri parcurse. A câștigat însă Râpanul la distanță de o încercare!

Povestea izbânzilor de la Petzen se încheie cu Cristi pe prima treaptă a podiumului de premiere, cu ochii în lacrimi la auzul imnului Romaniei. “A fost cea mai frumoasă victorie a mea din toate câte am avut, pentru că mi-a cantat imnul”.

Da, Cristi, și pentru noi a fost la fel! Mulțumim!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *